Profesor şi părinte în secolul XXI: între colaborare şi confruntare

Profesor şi părinte în secolul XXI: între colaborare şi confruntare

Legătura dintre şcoală şi familie poate fi o unire fructuoasă, cu condiția să fie înțelese obiectivele lor în realizarea activității educaționale comune pentru socializare şi personalitatea copilului.

Majoritatea problemelor în colaborare şcoală-familie reies din:

  • Decalajele existente între problemele reale ale şcolii şi cele declarate.
  • Popularizarea insuficientă a indicatorilor de performanță care ar permite evaluarea nu doar la nivel de atitudini a eficienței parteneriatului şcoală – comunitate de părinți (lipsa standurilor informaționale).
  • Lipsa oportunităților de popularizare a succeselor şi rezultatelor şcolii (pe site-ul, pagina sau cartea de vizită a instituției etc.).
  • Atitudinea formală a managerilor față de implicarea părinților în luarea de decizii.
  • Cunoaşterea superficială/necunoaşterea actelor legislative din partea ambelor părți.

Succesul interacțiunii dintre şcoală – familie depinde doar de subiecții educație care realizează în comun acord activități coordonate, prin unitate de idei şi obiective.

Interacțiunea familiei cu şcoala prinde tot mai multe elemente a economiei de piață, ceea ce înseamnă că cerințele părinților cresc cu privire la calitate serviciilor educaționale, iar ele urmează a fi adaptate în conformitate la cerințele vieții reale În ceea ce priveşte dezvoltarea parteneriatelor ca cel mai pregătit subiect la educației profesionist, şcoala trebuie să demonstreze mai multă inițiativă pentru obținerea unei interacțiuni constructive şi stabile cu familiile elevilor. În acelaşi timp, studiul a arătat că familia de astăzi nu este gata să-şi asume pe deplin responsabilitatea pentru dezvoltarea la copii a calităților şi valorilor care au fost educate şi formate în mod tradițional de generațiile anterioare. Familia caută să împartă cu şcoala o responsabilitate egală pentru modelarea personalității copiilor. Studiul a scos în evidență şi o anumită tendință a cadrelor didactice de a-şi supraestima rolul de mentor al părinților în educația copiilor. Nivelul încrederii părinților pentru şcoală şi recunoaşterea autorității profesorilor în materie de creştere a copilului este încă insuficientă.

Funcționarea eficientă a unui sistem educațional depinde mult de onorarea responsabilităților asumate de părțile implicate şi de crearea unui parteneriat constructiv. Parteneriatul dintre familie şi şcoală constituie o condiție indispensabilă a educației copiilor, iar stabilirea unor relații pozitive între părinți, profesori şi alți actori comunitari asigură buna funcționare a instituției de învățământ, având impact direct asupra calității educației şi determinând, în final, beneficii la nivel social. Deci este nevoie de intervenții egal semnificative şi de o parte şi de alta, de dezbateri şi negocieri, de leadership parental şi implicarea activă a comunității locale în clasă pe de o parte ,şi pe de altă parte implicare cu adevărat activă în comunitatea locală şi parteneriate active în formarea copiilor.

Propuneri şi recomandări:

  • Pregătirea unui număr mai mare de formatori naționali pentru desfăşurarea de activități teoretico-practice (instruire şi de consiliere) a adulților, ce ar cuprinde mai multe instituții de învățământ preşcolar şi preuniversitar din țară.
  • Promovarea gândirii critice în învățământul preuniversitar prin revizuirea conținuturilor materialului metodico-didactic.
  • Îmbunătățirea calității cursurilor de formare profesională continuă.
  • Formarea unui număr mai mare de cadre didactice de sprijin calificate şi de consilieri şcolari, care ar putea oferi modele de rol cadrelor didactice sau ar derula cursuri de formare pe acesta tematică.
  • Debirocratizarea muncii profesorilor în scopul eficientizării şi calității muncii.
  • Promovarea profesionalizării învățământului, şi al experiențelor de succes în acest domeniu.
  • Motivarea cadrelor didactice, în special din localitățile rurale pentru îmbunătățirea competențelor profesionale, în pregătirea lor pentru îndeplinirea unor sarcini noi în contexte educaționale noi.
  • Valorificarea resursei umane în sistemul de învățământ trebuie realizată atât prin investirea în continua perfecționare, prin cursuri (gratuite şi profesioniste!), cât şi prin permise la muzee (în Franța profesorii au intrare gratuită la orice obiectiv cultural), abonamente decontate la reviste de specialitate, cărți, vizite educative în şcoli-pilot etc.
  • Impulsionarea reformelor în sistemul de învățământ din Republica Moldova în corespundere de rezultatele PISA.

sursa: ipp.md