Rolul educației

Educația are și a avut dintotdeauna roluri multiple pentru individ și pentru societate.
1. În primul rând, educația are implicații semnificative în prosperitatea economică a fiecărui 
individ în parte, a fiecărei comunități, a fiecărei națiuni. Tehnologiile și evoluția lor rapidă au 
modificat mediul de afaceri, procesele de producție și au dus concurența de la nivel local la 
nivel mondial. O forță de muncă bine educată este crucială în lumea contemporană, iar lupta 
pentru resursele naturale ocupă azi un loc secund, fiind devansată de lupta pentru resurse 
umane. Astfel educația a devenit treptat una dintre cele mai mari afaceri la nivel mondial și 
sectorul privat a preluat treptat o mare parte din responsabilitatea educației pe tot parcursul 
vieții.
2. Educația are apoi un rol și implicații culturale esențiale. Rămâne principala cale prin care 
valorile și  tradițiile se  transmit din generație în generație, se modelează pentru a reflecta 
evoluțiile culturale și economice și se ancorează în realitățile sociale contemporane.
3. Un  alt rol  al  educației  este  cel social.  Educația  oferă  fiecărui  individ  oportunitatea  de  a 
acumula cunoștințele și de a își dezvolta atitudinile și abilitățile necesare pentru a deveni un 
cetățean  informat  și  activ,  care  contribuie  la  propășirea  comunității  sale  și  a  națiunii. 
Educația asigură astfel stabilitatea și dezvoltarea socială.
4. Un rol fundamental al educației se referă la dezvoltarea personală. Fiecare individ trebuie 
să  aibă  posibilitatea  de  a  se  dezvolta  potrivit  potențialului  propriu, astfel  încât  să  poată 
asigura  independența  și  prosperitatea  lui,  a  familiei  pe  care  eventual  decide  să  și-o 
întemeieze și a grupurilor din care decide să facă parte. Dezvoltarea personală continuă prin 
învățare pe tot parcursul vieții este esențială în societatea contemporană.
Pornind de la aceste roluri, întotdeauna și peste tot au existat și există discuții cu referire la scopul 
și obiectivele educației, la ceea ce trebuie să se învețe și cum să se învețe. Guvernele multor țări 
înscriu  în  programele  lor  educația  drept  o  prioritate  absolută,  iar Organizația Națiunilor Unite  a 
inclus-o în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă centrale Agendei 2030.
Din aceeași perspectivă a anului 2030, școala românească este în serviciul copilului, al familiei, al 
comunității și al societății. Serviciul public de educație se construiește pe cooperarea 
între  toate  sectoarele  societății,  cuprinde  învățământul  de  stat  și  privat  și  are  ca  finalitate 
modelarea copilului într-un adult responsabil, integrat social și profesional, care simte că aparține, 
în egală măsura națiunii române si spațiului european, gândește și participă la dezvoltarea societății.
II. Valori fundamentale
Valorile pe care se construiește educația sunt cele de încredere, echitate, solidaritate, 
eficacitate și autonomie. 
1. Încrederea este o valoare esențială, care definește respectul reciproc și interdependența
între toți actorii implicați în educație, de la elev și profesor până la familie și comunitatea 
largă.  Se  traduce  prin  atașamentul  sănătos  și  constructiv  al  tuturor  părților  demersului 
educațional  față  de  viziunea  împărtășită  si  asumată  asupra  educației.  Prin  sinceritatea 
comportamentelor zilnice, între părți se nasc relații constructive îndreptate spre atingerea 
scopului viziunii educației. Integritatea, convergența și corectitudinea serviciului public de 
educație reprezintă suportul de încredere in capacitatea sa de a își îndeplini misiunea de 
modelare a copiilor în adulți responsabili. Copiii trebuie sa aibă încredere că participarea la 
educație este valoroasă pentru ei, iar familia investește încredere în cadrele didactice, care 
sunt profesioniști în educație. Societatea, prin autoritățile sale, prin sectorul civil și prin cel 
privat,  sprijină  educația  la  toate  nivelurile  pe  baza  încrederii  în  calitatea  proceselor  și  a 
rezultatelor.
2. Echitatea înseamnă  respectarea  dreptului  fiecărui  elev  de  a  avea șanse  egale  de  acces 
pentru  atingerea  potențialului  său  maxim,  indiferent  de  statutul  socioeconomic,  de 
aptitudini  sau  caracteristici  fizice  și  psihice.  Presupune  comportamente  bazate  pe 
respectarea  reciprocă  a  drepturilor  și  îndatoririlor  fiecărei  părți implicate  în  demersul 
educațional,  pe  satisfacerea  în  mod  echitabil a  intereselor,  a  drepturilor  și  datoriilor 
fiecăruia. Se manifestă la nivelul actului educațional prin tratamentul nepărtinitor, din toate 
punctele de vedere.
3. Solidaritatea este acțiunea comună, coordonată, prin care toți membrii și actorii societății 
formează  o  comunitate  de  învățare  incluzivă și  lucrează  împreună,  ca  egali,  în  folosul 
serviciului  public  de  educație.  Fiecare  parte  a  demersului  educațional  este  responsabilă 
pentru a pune în valoare procesul educațional. Aceasta presupune lucrul în echipă, atât în 
contextul  familiei  şi  comunității, cât  şi  între  unități  şcolare  naționale,  internaționale,  cu 
mediul privat şi de afaceri, pentru îmbunătățirea rezultatelor învățării. Între actorii implicați 
exista relații profesionale importante şi aceștia își acorda sprijin  reciproc şi își pot delega 
sarcini  pentru  a  contribui,  împreună,  la  succesul  elevilor.  Presupune  folosirea  directă, 
transparentă a celor mai potrivite canale de comunicare a nevoilor, acțiunilor și rezultatelor 
procesului educațional.
4. Eficacitatea este preocuparea ca educația să aibă impactul dorit, respectiv copiii să învețe și 
să  progreseze  spre  potențialul  lor  maxim,  astfel  încât  viitorii  cetățeni  să  aibă  o  viață  de 
calitate. Profesorul și oricare alt actor din serviciul public de educație se preocupă în mod 
activ ca strategiile și acțiunile sale să  fie cele mai potrivite pentru  fiecare elev și pentru 
fiecare situație. Eficacitatea se transpune în obiective clare, modalități de a măsura în mod 
frecvent nivelul fiecărui elev față de nivelul la care ar trebui să ajungă, dar și în instrumente 
de  corectare  a  situației.  Eficacitatea  se  construiește  pe  abilitatea  educatorului de  a-și 
îmbunătăți în permanență practicile, astfel încât să creeze cel mai mare beneficiu pentru 
elev, conștienți fiind că, pentru fiecare copil și tânăr, trecerea prin acel moment școlar (lecție, 
clasă, ciclu) este unică.
5. Autonomia profesională este asumarea procesului și parcursului decizional la nivel de elev, 
profesor,  curriculum  și  administrare  a  serviciului  public  de  educație.  Aceasta  presupune 
responsabilizarea fiecărui actor implicat în educație, comunicare transparentă şi urmărirea 
interesului  beneficiarilor  actului  educațional.  De  la  profesor,  pedagog  şi mentor până  la 
liderul educațional, fiecare rol are deplină libertate de acțiune în limitele legii și ale cadrului 
normativ  în  care  funcționează  învățământul. Unitățile  de  învățământ  vor  deveni  treptat 
autonome  în  raport  cu  instituțiile  centrale  ale  statului și  vor  avea  libertate  de  acțiune, 
decizie și dezvoltare în acord cu specificul comunității educaționale.

sursa: edu.ro